Spuneţi-i nostalgiei
strigaţi-le inimilor dialectice,
dramaturgilor rataţi,
oamenilor care îşi beau poemele,
că voi...
că voi încă vă iubiţi.
Ard tâmplele inferului
însă oamenii încă se iubesc
ce gol aşterne tăcerea în oase nătânge
ce gol...
strigaţi nebuniei să vă lase buzele în pace.
v-ajunge târziul din urmă
ştergându-se pe preşul dragostei voastre
cu flux de zdrobire-ntre palme
cu anomalii fluşturatice
parcă dezlipite din opere ecvestre
ce gol...
ce aşternut cald de promisiuni ispitite
nu daţi frâu liber conştiinţei
în dragoste să nu gândiţi
să fiţi nebuni,
uşori.
ce gol...
ce gol între dragostea asta mare şi vâltoarea banală
a mediocrităţii,
a adjectivelor spasmodice ce descriu obişnuinţa
ce gol zace-ntre inimi şi moarte.
Să ardă tâmplele infernului
iar voi să vă iubiţi,
să vă iubiţi până-n măduva oaselor
dinamic,
plin...
extraordinar!
RăspundețiȘtergeredia.
Beautiful lightning Falvia.
RăspundețiȘtergeregreetings, Joop
Voi bea poezia ta şi utopie. Apreciez foto cu voluptatea admirator. Frumusete aici.
RăspundețiȘtergereminunat:x
RăspundețiȘtergereFrumos! Tu și când vrei să reliefezi o temă, în spatele versurilor există o multitudine de teme. Ești complexă într-un stil simplu în aparență. Asta cred că îmi place cel mai mult la tine. Am citit poezia de foarte multe ori de când ai postat-o și prinde noi valențe de fiecare dată. Felicitările mele!
RăspundețiȘtergereMainile noastre :X
RăspundețiȘtergere