Psalm de toamnă

Am început să mă îndoiesc

nu ştiu sigur ce parte a vorbit în numele meu

am visat că moartea este singurul motiv pentru

care oamenii iubesc

încep să-mi dau crezare- mă gândesc

că dragostea e genul de sentiment

care nu oferă indulgenţe

bărbaţii cutreieră femeile

femeile cutreieră bărbatul

toamna dăruieşte nelinişti

plesnind adesea cugetările care se opun firii

când e frig trebuie să te supui legilor imorale

aşa se judecă în ultima vreme

pentru cei mai mulţi dragostea ţine de cald

însă noi ştim că iubirile nu se consumă alene pe oameni

vânzându-şi trupul, carnalităţile

-noi ştim însă că iubirea e despot

în ea sălăşluiesc mii de femei cu piepturi uşurate

în ea sălăşluiesc lagărele sentimentale-

Ni s-a reîncarnat primăvara

Au întomnit frunzele

au întomnit oamenii

dimineţile sunt şoptite în rugăciune

poeziile îşi gasesc începutul în puncte...

#Poeţii nu au putere asupra timpului

tocmai de aceea învaţă în fiecare toamnă

estetica neantului provizoriu

ciclicul îi salvează, făcându-le pulsul să foşnească;

i-am văzut cum îşi cos pieptul

dezertând în faţa inexorabilităţii răgazurilor

crezând că ei au drept de moarte asupra sinelui

asupra carnalităţii care invadează suflarea...

toamna, poeţii cară cruci din carne

cerul oglindeşte în palmele lor urme de cuie

au nevoie de Dumnezeu.