Când toamnele mă lasă

Acolo cresc cireşii
unde ţi-ai lăsat sărutările...
în seara asta ne-am acordat
pentru ultima oară
te-am învăţat pe de rost în aştia 4 ani
am sperat în zadar că alţi patru
te-ar dezvăţa...
eşti o metaforă- o fostă metaforă-
nici pomii nu mai cresc în tine
ai poame în locul gurii
eu obişnuiam să le ţin în ochi;
asta ar fi ultima oară când îţi scriu
trebuie să mă crezi de data asta
o dată la patru ani dragostea se deşteaptă
se răscoleşte în ea însăşi
bătându-şi piepţii cu pumnul

#voi înceta să te readuc aminte
să mă crezi de data asta
voi înceta să mă deştept în tine.

Refulare

Timpul a încetat de mult să mai curme vieţi

încă dinainte să te naşti s-a retras

moartea nu invocă decât începuturi

placide, trecătoare

arta s-a substras ironic

poate d-aia o asemăn cu veşnicia...

dacă ne-am fi născut normal

am fi fost foarte Oameni

dar existenţele noastre nu sunt decât îmbătrâniri

nu sunt decât riduri şi dezvăluiri proaste.

Mi-am văzut genele ca pe nişte refulări ale privirii

în degete nu-mi mai găsesc luceferi

până şi umerii mi-au devenit demodaţi

puţin cam strâmţi pentru toată iubirea

s-a uscat anotimpul din mine, din toţi

am privit viaţa ca pe un Dumnezu care se scutură de îngeri

în cele din urmă, nimeni nu pleacă de aici cu ani în buzunar...

miroase a lepădare

am fi fost foarte Oameni dacă ne-am fi uitat uneori.

Jos

pe tărâmurile de sub cer
timpul cade adesea în picuri
oamenii au golgote încrustate în ceafă
pe care le mută spasmodic 
după un umăr pe altul
zorile se ivesc alene, cu susul în jos
cu roua căpătâi 
nimeni nu cugetă, căci existenţa tuturor
stă în pregetare

#pe tărâmurile de sub cer
fructele nu s-au dumirit
creşterea lor încă mai aşteaptă oameni...

Abjuration

Mi-am cumpărat o călimară astăzi

m-am gândit că ar fi un suport bun pentru bărbaţi

s-ar scufunda în albastru

dacă ar avea puţină îmaginaţie, ar înota spre marginea sticlei

sărutând-o convulsiv

ca pe o ultimă femeie...

am cules dragoste cum se culeg merele

pe lumină, cu răsuflarea tăiată

în căutarea unuia brăzdat de perfecţiune

aş putea să omor iubirea în două secunde

ar trebui doar să inchid ochii

ar fi eclipsă în mine,

în fiecare inimă din oraş

aş putea să omor iubirea

s-ar face eclipsă în mine

(mi-e teamă doar ca genele să nu mi se

îndrăgostească prea tare...)

Tabula rasa

Stăteam într-o noapte cu tine

pe caldarâmul rece şi palid al oraşului

era întuneric în mine, în noi

maşinile nu treceau, greierii îşi înmormântaseră glasul

sub pietre

oamenii se metamorfozau în stane de sare

uitându-se în urmă, la dragostea noastră

mi-am dat seama că mă iubeşti fără să-ţi foloseşti inima

într-un mod de care nici tu nu eşti conştient

mi-am dat seama că zidurile oraşului adăpostesc uitare,

nu dragoste

#nu ştiu dacă noaptea urmează legi naturale

aş asuda la gandul că iubeşte din inerţie

fără răzvrătiri sau deziluzii#

înainte să scriu mi-am rezumat sufletul

era necesar să îmi demonstrez că mă pot lipsi

de părţile lui inutile

am avut o introducere şi o încheiere

coastele s-au unit hiperbolic, culminant

apoi m-am desenat ca de fiecare dată

singură, cu dragostea ta atârnând undeva în spate...

#nu ştiu dacă noaptea urmează legi naturale

(poate aşa i-ar fi mai uşor să treacă prin iubire)#