Am văzut odată o femeie cu o mie de ochi închişi
şi o ceaşcă cu ciocolată caldă
era o femeie care cerea indulgenţe şi se mulţumea cu
sufletul soldaţilor plecaţi la război.
Atunci când işi uita numele spunea cu zâmbetul pe buze
“ Îmi pare rău, am ţinere de minte doar în suflet.”

Noul blog al scriitoarei Nora Iuga:
http://noraiuga.wordpress.com/

Dacă inima noastră s-ar opri pentru o clipă şi ar începe să raţioneze atunci am putea fi siguri de reuşita tuturor eşecurilor noastre. Să vorbim despre raţiune sau cel puţin să încercăm să-i stabilim ecuaţia ar reduce încă de la început ipoteza sufletului. Nu putem spune că există o independenţă în natura fiecăreia ci mai degrabă o continuitate. Rolurile lor se succed şi se scârbesc reciproc. Putem vorbi despre inimă atunci când raţiunea şi-a încheiat târguiala cu trupul, ca atunci când nemairămânând nimic de făcut putem începe să procreăm sentimente.
Privind totuşi prin prisma pasiunii putem afirma că sunt momente în care inima poate înlătura complet raţiunea, deseori fără voia sinelui. Există între ele o aşa legătură încât au mereu grijă să nu se jeneze reciproc.

Leapsa despre carti

1. Când citeşti, pentru a marca locul unde ai rămas cu lectura, foloseşti semne de carte sau îndoi paginile?
Semne de carte...uneori le asortez cu cartea.
2. Ai primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă "da" care a fost aceasta?
Ultima carte primită cadou şi pe care am şi citit-o a fost " Orbitor" de Cărtărescu.
3. Citeşti în baie?
Daa...şi ma refer la înţelesul strict literal...adica în cadă...ha, şi am ajuns la performanţa de a nu le uda.
4. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte şi dacă "da" care ar fi fost aceasta?
Da, şi am şi început-o...logic că am lasat-o apoi ca pe celelalte 4. Era o carte care işi plasa personajele în China, undeva în secolul 16-17, parcă.
5. Obişnuieşti să citeşti în ore?
Obişnuiesc din plin...
6. Care este cartea preferată?
Urăsc întrebarea asta...e ca şi când m-ai pune să aleg între 70 de mii de feluri de bomboane de ciocolată...
7. Îţi place să reciteşti unele cărţi şi dacă da care ar fi acestea?
De obicei nu le recitesc...mă gândesc că în timpul în care citesc ceva ce ştiu deja aş putea să mă apuc de o carte nouă.

8. Ce părere ai avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciezi şi ce le-ai spune?
Întâlnirea mi s-ar părea super dar discuţia cred că se va rezuma la stadiul de blocaj lingvistic(din partea mea)

9. Îţi place să vorbeşti despre ceea ce citeşti şi cu cine?
Da...în general îmi place să vorbesc mult( cu ocazia asta aş vrea să îmi exprim părerea de rău pentru oamenii care sunt nevoiţi să ma asculte de la 8 la 24, împreună cu sincerele mele scuze). Revenind la partea cu cititul, îmi place să descopăr toate detaliile personajelor, toate detaliile liniuţelor de dialog...tot ce se poate interpreta.

10. Care sunt motivele care te determină să alegi o carte pe care să o citeşti?
Depinde cine îmi recomandă cartea respectivă...dacă e o persoană cu aceleaşi gusturi ca ale mele, o iau ( dacă nu, o citesc numai ca să vad ce i-a plăcut ăluia în ea).

11. Care crezi că este o lectură "obligatorie", o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Hmmm....cred că Biblia.(taie partea cu cred. Sunt sigură)

12. Care este locul preferat pentru lectură?
În pat...( sau în ora de fizică...)

13. Când citeşti asculţi muzică sau lecturezi în linişte?
Dacă sunt acasă citesc în linişte. Dacă sunt la şcoală(unde duc din plin lipsă de linişte) recurg la mp3...( nu întrebaţi ce muzică)

14. Ţi s-a întâmplat să citeşti cărţi în format electronic?
Da...pe alea le citesc seara, ca să nu mă vadă mama că stau până mai "târzior":)) ( da, mi-am pierdut lanterna)...

15. Citeşti numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Bibliotecă...

16. O carte este pentru mine... Cum aţi descrie o carte?
Mi-e silă să judec acum. Să zicem că " semi-tot + 1" (ha, şi anti-mate, anti-chimie,dar cel mai important, un moment de reculegere va rog, anti-FIZICA)

P.S: cred că am fost jefuită. Lanterna mea era la fratimiu( hmm...defapt era lanterna lui dar cum nu are nevoie de ea sa o punem la categoria lucrurile lui Flavy)

Vom face dragoste in rime imbratisate, incrucisate, pana cand toate noptile vor fi albe.

Obişnuim să vorbim despre iubire ca despre ceva pământean atât de cunoscut nouă, când iubirea însăşi depăşeşte limita existenţei.
Obişnuim să vorbim despre dragoste cu pasiunea omului erudit, când dragostea însăşi depăşeşte înţelegerea noastră.
există trei întrebări fundamentale pe care orice om şi le va pune cel puţin o dată în viaţă, indiferent de cât de împlinit sufleteşte ar fi:
Din ce suntem creaţi?
Pentru ce merită să mori?
Pentru ce merită să trăieşti?,
iar răspunsul valid pentru absolut toate este dragostea...

Ziua 4, consemnări existenţiale în jurnalul cu file cartonate

Să-ţi spun ce am observat la mine, ca om. Mi-am dat seama că vorbesc prea mult. Mi-am dat seama că şi când tac, adâncul meu vorbeşte, gândul meu o ia razna. Nu ştiu dacă vreodată în viaţă am tăcut. Până şi somnul e perturbat de agitaţia nebună a creierului meu instabil de copil pueril şi insignifiant. Dacă vreodată o să tac, atunci o să clasez asta ca o a şaptea minune în jurnalul meu. Ţi-am spus vreodată că şapte e numărul meu preferat? Da...ăsta e. Şi când l-am ales nu am ţinut cont că e numărul celor mai importante minuni din lume, sau că e puţin mai aproape de rotunjimea lui zece. L-am ales pentru că prin el s-au creat toate adevăratele minuni, prin el s-a făcut cea mai reprezentativă specie de animal neadaptat şi îngrozitor de sec: omul. L-am ales pentru că el, prin natura sa perfectă a fost ales că să-mi definească timpul şi clipa.
Să-ţi spun ce am mai observat... Mi-am dat seama că uneori ştiu exact ce vreau să spun, exact cum vreau să spun şi doar o singură privire e de ajuns ca să uit totul. Menţionez că sunt tânără, aşa că memoria mea nu a luat-o încă razna. Ştiu să-mi clasez informaţiile pe grupuleţe şi grupuşoare care pot fi spuse sau sunt încă tabu. Dar nu-mi este de ajuns decât o singură clipă de citire exterioară şi mi se destramă fiecare bucheţel făcut uneori cu atâta trudă. Nu ştiu de ce...nu vreau să ştiu.
Toată lumea îmi spune că râd mult. Din cauza asta sunt deseori pedepsită, din cauza asta dă toată clasa lucrare, sau sunt catalogată ca un copil...şi ce? Râd din orice, râd de toată lumea, râd cu toată inima... râd de bancurile seci, râd când plouă, râd când toată lumea îmi spune să nu o fac. Râd când sunt obosită, râd când sunt veselă, când vreau să cânt, când vreau să pictez sau să scriu...râd când simt că nu îmi mai rămâne altceva de făcut, râd pentru că vreau şi pentru că aşa simt.

Dacă mi-ai da o acadea ţi-aş spune că e cel mai frumos cadou, dacă mi-ai spune că sunt frumoasă, ţi-aş spune că nu vorbesc cu mincinoşi!

Am observat că oricât de mult ai urî un lucru el devine interesant o dată ce altuia i de pare fascinant. Am observat că îţi schimbi părerea si principiul aşa cum schimbi lenjeria de pat. Că lucrurile cu adevărat urâte sunt frumoase, că invidia e o trăsătură dominantă de caracter, că minciuna reprezintă doar o vorbă neadevărată. Am observat că oricât de mult ai creşte rămâi tot mic, oricât de departe ai pleca, tot acasă e cel mai bine, că singura bucurie cu adevărat completă e reciprocitatea, într-o relaţie, că oricât de multe persoane ai iubi, una iţi rămâne cu adevărat în minte. Am observat că nimeni nu ascultă muzică de calitate, că nimeni nu este de calitate. Am observat că rock-ul rămâne rock orice ai face, că prietenii se schimbă şi pleacă fără să te anunţe. Că părinţii sunt şi vor rămâne întotdeauna persoane care ţin discursuri interminabile de parcă ar candida la preşedenţie, că fraţii întotdeauna vor ceea ce vrei şi tu.;că singurul care tace şi îngite tot ce-i dai e hamsterul după bibliotecă şi că singurul care vrea afară în cele mai nepotrivite momente e propriul căţelul. Am observat că deşi bărbaţii se trag din femei, au grijă să nu o arate niciodată, că singura meserie cu adevărat frumoasă e un somn lung, că fetiţele sunt mai deştepte decât băieţeii. Am observat că lumea nu o să stea în loc dacă eu îi cer asta, că soarele o să fie veşnic galben şi luna argintie. Am observat că oricât de mult aş dormi tot îmi e somn, că oricât de mult aş învăţa tot nu ştiu nimic. Că ziua nu e egală cu noaptea, că cerul se reflectă şi în noroi. Că atunci când urlu nu mă aude nimeni, dar când ţip sunt pedepsită. Am observat că poţi trece uşor peste orice pedeapsă dacă ai considerat că nu ai primit-o, că adevăratele minuni într-adevăr există.

*()*

Sunt omul confuziilor absolute, sunt omul pus mereu în postura de a nu ştii ce să aleagă. Sunt omul care simte prea mult, care ştie că infinitul lui e limitat şi totuşi nu acceptă asta.Mă gândesc la o multitudine de lucruri pe care normalitatea nu le acceptă. Mintea mea e plină de toate sentimentele posibile. Îmi dau seama că nu voi ajunge niciodată să fac tot ce mi-am propus pentru o zi. Vreau să fiu prea mult şi totuşi sunt atât de puţin. Deseori mă văd în postura de a rezolva întrebările complicate ale vieţii...şi eu?
Încă nu pot să înţeleg cum de sufletul meu nu s-a spart până acum. Zace în mine atâta contradicţie şi haos...maruntaiele mele sufleteşti încă nu s-au materializat în ceea ce numim „dragoste” sau „ură”, mintea mea încă nu şi-a adunat laolaltă toţi adepţii. Sunt un om al efuziunii negative, al adevărului neavenit, al antonimiilor acceptate. Joacă în mine, într-o stare totală de frenezie, un haos al fiinţei nestatornice. Şi atât...

Decembre

Pe spatele meu stelele încrusatează din gene
E o chestiune de cer şi pământ, acum
E o chestiune de orhidei şi-nstelare.
E cam şi cum ai încerca,
din planul existenţei tale
sa rupi doi ochi şi o coastă.
Paralelismul buzelor tale
crapă în nemărginita lor apropiere de cer, de moarte, de mine.
Miroase a noapte, a iarnă, a ger…
E mirosul celor o mie de cuvinte rămase între crăpăturile buzei de sus
şi limita pământeană a inferiorităţii celor mici.
Iubirea ta e totuşi atât de departe.
Spatele meu e uliţa copilăriei tale
e amintirea unui decembre distilat si grăbit
în care care mâinile tale joacă frenetic jocul cu o mie de abnegaţii
ale pietismului magnetic care se lipeşte de coapsa mea
şi strigă împreună despărţind ora ,
mă întreb, oare Satanei i-a părut vreodată rău
că a plecat de lângă Dumnezeu?
Nu pot să-mi dau seama când te-ai dezlipit,
când elementele tale, toate, au stat împreună şi s-au scârbit reciproc...

Ecce homo!
Demarajul agnostic către care tind palmele tale
devine idealul interşanjabil către care colecţia din mine işi
doreşte să ajungă cu preţul nemuririi.
Daca ai putea să mă disloci, cumva, de la mijloc în jos
astfel încât talpele degetelor mele să se lipească de norii de sus
iar tâmpla să-mi fie pământ,atunci
poate aş reuşi ca proptea să mi te pun pe tine.

Crepuscular ţi-e gândul
ajungi într-o stare de paupertate sentimentală
în care toate gândurile ţi se par digerabile
omule, omule, nu poţi trăi lipsit de tine...

de fiecare dată când te citesc devii indescifrabil
atunci când te aud citit
te dezvălui ca o femeie în faţa dragostei
eşti marmură şi ploaie
nu pot să-ţi ating cu genele inima
să râzi gâdilat de soartă.

făceai tablouri proaste
nu-nţelegeai adevărata semnificaţiei a nudurilor sentimentale
a nudurilor betonate şi dihotomice.
Trebuie doar să te simt, mi-ai spus,
atingându-mi uşor pleoapele
ai aşteptat apoi...

când am murit, am înţeles mai înainte de toate
că voi putea supravieţui acestui fapt
când ai murit tu, însă, am înţeles cu adevărat
că moartea împlineşte uşor tragedia veacurilor.
Omule, omule...dacă doar ai putea să mă simţi
dacă doar ai putea să vezi cum nemărginita cale
dintre cunoaşterea absolută şi constituirea ştiinţelor
se presează în mii de riduri numai ca să ne lase pe noi
să simţim dragostea...

regretabila femeie cu coaste de fier şi iubire de doamnă
apare nestingherită
într-un decembre târziu
îţi arată cum se face dragoste fără suflet
cum nuanţele părului tău capătă unduiri castanii,
amintirile sunt ca oglinzile
odată sparte nu le mai poţi lipi
stai tolănit lângă ea si te gândeşti cum se poate face dragoste fără suflet

Trebuie doar ca eu să mă micşorez şi tu să creşti.