Negru Alb

"Imi place fotografia alb negru pentru ca te face sa te gandesti. Esti obligat sa inlocuiesti culorile cu altceva."

Da...sunt un vânzător de sticle goale, merg pe zgârieturile mele ca pe un trotuar populat cu cenuşă. Am plămânii murdari de pământ şi delir, am o impresionantă colecţie de sentimente presate. Nu cunosc decât două persoane şi nu mă cunoaşte nimeni. Mănânc numai minciuni şi promisiuni care nu se adeveresc niciodată. Fumez, fumez, fumez; şi toată lumea mă strigă “Omul”.
Tot ce a fost mai frumos am experimentat. Tot ce a fost mai urât am trăit. Da...mă droghez cu stări frenetice şi cu extaz, îmi injectez în vene lichide diforme ale durerii toxice. Delir? Fericire? Dacă ar fi fost lipsite de obişnuitul sevraj al trupurilor încălzite, atunci aş putea să spun că morfina e dulceaţă.
Lumea mi-a fost dată, decorul meu a fost creat special pentru mine...de ce l-am rupt, de ce l-am modificat?
Şi totul era atât de perfect, atât de neted...da...ajung să cred că omul e menit să facă schimbări, chiar dacă asta înseamnă să se modifice. M-am născut fără să ştiu de ce, dar o să mor ştiind. Am trăit fără să mă gândesc cum am să plec de aici, şi o să plec fără să ştiu cum am trăit. Am avut multe întrebări, multe răspunsuri. Am iubit, am urât, am îmbrăţişat. Am uitat, am iertat şi iar mi-am adus aminte. Am scris, am şters, am făcut promisiuni şi le-am încălcat. Aşa că vă scriu asta, ca să ştiţi că acum nu mai glumesc, nu mă mai joc cu voi. Acum a venit vremea să pot să plec. O să învăţ iar să merg, să iubesc, să îmbrăţişez, să am prieteni.
Nu mai am nicio colecţie de urme vechi, nicio autostradă a venelor încâlcite. Nu mai vorbesc cu oameni care îmi spun că fericirea trebuie atinsă indiferent de mijloace.

Mai aveam inca 999 de poze...dar cred ca ziua de azi se poate rezuma la cele cateva expuse mai sus, iar ca sa ii fac cat de cat o descriere as putea sa spun: rosu, colanti, pantaloni scurti, cipsuri si o booooxa.

E doar o chestiune de cer si pamant. Totul tine de cum sa treci prin fiinta fara sa te uzi. Daca discutam despre limite devine o problema de tarana, dar daca ne reintoarcem la posibilitatea de a le dezintegra ne integram brusc intr-o chestiune a cenotafurilor divine...si pana la urma de ce nu am face-o? A vorbi despre fiinta ta si cu precadere despre sufletul tau fara a-l cunoaste si fara a incerca sa-i intelegi ecuatia ar trebui sa-ti incrusteze oarecum viata. A vorbi insa despre aceasta cu siguranta ca nu le vei intelege niciodata pe deplin aduce putin cu propria cunoastere, sau macar cu un inceput bun. Un sfat gratuit? Uneori merita sa te si uzi...

.........

Cam zece mii de clipe care au trecut de cand am zis ca ma opresc…si de data asta definitiv. Ok…am dat gres, si am facut-o in cel mai josnic mod cu putinta. Josnic pentru mine, pentru sufletul meu. La sfarsit promit ca o sa imi cer sincere scuze fata de persoana mea labila si insuficient de capabila sa-si tina promisiunile. Revin : “O, inima,ce-nseamna mari de sange?”.
Ce am mai facut de data asta? Am sabotat iubirea.
Ai simtit vreodata ca viata ta limitata apare pentru o singura fractiune de secunda reamenajata in franturi de linii si versuri de melodie sparta? Ai simtit vreodata ca oricine ti-ar spune ca iubirea aia nu e pentru tine si ca nu faci decat sa iti storci sufletul si sa il pui la loc in fiecare dimineata la ora 8:00,e un total dobitoc? Ai simtit vreodata ca faţa ta capata valente semnificative ale mastilor lui?....ai sabotat vreodata iubirea?

1 decembrie:D

Concert de Handel, palatul Mogoşoaia....puteam sa lipsesc? Bine, sedinta foto de dupa nu va spune prea mult despre peisaj sau atmosfera baroca...dar revin si cu poze care sa va faca o idee despre backround.:)

Autumn is here, darling!