*()*

Sunt omul confuziilor absolute, sunt omul pus mereu în postura de a nu ştii ce să aleagă. Sunt omul care simte prea mult, care ştie că infinitul lui e limitat şi totuşi nu acceptă asta.Mă gândesc la o multitudine de lucruri pe care normalitatea nu le acceptă. Mintea mea e plină de toate sentimentele posibile. Îmi dau seama că nu voi ajunge niciodată să fac tot ce mi-am propus pentru o zi. Vreau să fiu prea mult şi totuşi sunt atât de puţin. Deseori mă văd în postura de a rezolva întrebările complicate ale vieţii...şi eu?
Încă nu pot să înţeleg cum de sufletul meu nu s-a spart până acum. Zace în mine atâta contradicţie şi haos...maruntaiele mele sufleteşti încă nu s-au materializat în ceea ce numim „dragoste” sau „ură”, mintea mea încă nu şi-a adunat laolaltă toţi adepţii. Sunt un om al efuziunii negative, al adevărului neavenit, al antonimiilor acceptate. Joacă în mine, într-o stare totală de frenezie, un haos al fiinţei nestatornice. Şi atât...