Toate pozele, poeziile si picturile sunt proprietatea STANCIU FLAVIA, asa ca nu ai de ce sa-mi copiezi sau sa-mi stergi aiurelile...
Campanie anti-furt
Incalcarea dreptului de autor se pedepseste conform legii nr. 8/1996.

vineri, 7 mai 2010

În noapte



Trebuie să scriu,
imperativ, necesar, absolut…
meseria de nebun e cea mai frumoasă meserie.

În fiecare noapte oamenii impersonali se propagă
pe cer
cu rugăminţi vesperale, acide, cu palme-nroşite
murdare de muze
care vin, nu mai vin…

trebuie să scriu,
imperativ, necesar, absolut
expresiile neliniştii mele urmează aceeaşi cale nebătută
aceeaşi ceartă cu Dumnezeu
cu cerul, cu puii de înger.
Doamne, până când mai cerni slove pe chipuri
în această umilinţă fără preget a oamenilor Tăi?
Te căzneşti uneori, gândind că sunt asemenea Ţie,
să-mi dai cu-ndurare domniţe divine
şi lege şi castă iubire.
Oare nu-mi e gândul în aceeaşi ardoare ca ziua apusă
când scriu, nu mai scriu
mă pierd în cuvinte stricate
şi singur, pieziş mi-i dorul de Tine ?
Şi, Doamne, cât de necuprins Ţi-i şi Ţie
dorul de lume…

Cu arme de foc ţintite spre nordul decăderii umane
mă-ndrept aprioric
cu cărţi de cuvinte, cu mâini mai murdare
dovedindu-Ţi că scrierile mele nu Te neagă,
nu Te crucifică, nu Te uită.
Si uneori, pe alocuri, se simte noroiul fiinţei
întorcându-mă adamic la-nceputuri.
Se răscoleşte atunci sufletul meu într-o încercare de moarte
aşa cum degetul Tău răsfiră edenic valurile mării,
mi-apare în faţă un şir cunoscut de imprecaţii şi căderi
ale poetului din mine
când în fiecare seară blestemam cu ciudă
lipsa mea de cuvinte, de versuri şi rime…

mă simt uneori mai josnic, mai infam
când murmurul meu cu privire la Tine
se-nneacă-n limitele suflării umane.
Cum aş putea, Doamne, să mă întorc
cumva de la mijloc în sus
în aşa fel încât palmele mele să-Ţi atingă întotdeauna
cerul.
Ar fi vorba atunci de o imprimare a scrierii mele
pe stele, pe lună, pe lumea albastră.
Aş cunoaşte atunci cu precădere
că sunt asemena Ţie
iar fiecare cădere, izbire
fiecare rupere de cuvinte divine
ar dispărea fără urmă, lăsându-mă înger.

Dar, vezi Tu, asemănarea asta dintre mine şi lume
atât de pregnant îmi apare în rimă
încât în nopţile vertebrate-n lumină
Te caut în toată dezordinea de litere
de vorbe, de limbă,
sub lume, sub mine,
răscolindu-mi încet şi atent sufletul
şi viaţa şi posibila moarte prin ardere
şi planşa mea întreagă de poezie…

Şi strig, de fiecare dată mai tare,
Unde eşti, Doamne, în nemărginita ta asemănare cu mine,
unde Ţi-i muza promisă şi palma cu rime?

Şi-n fiecare seară mi se izbeşte-ntrebarea de ziduri
de dezolanta mea sihăstrie
şi strig, nu mai strig
Te caut în mine.

2 comentarii:

  1. frumos ceea ce exprimi ...tristete chemare eliberare de ceea ce iti strapunge sufletul....ascunzi multa sensibilitate in inima ta si incerci sa o exprimi in versuri...felicitari...foarte frumos....besitos

    RăspundețiȘtergere

Despre mine

Fotografia mea
Trupul şi sufletul meu sunt începutul unui mare cântec