Încă te-aştept...

Încă te-aştept la marginea mărilor cristalizate
cu simţurile acordate
cu tâmplele legate de lacrimi
cu părul răsucit de sare...
tu, Artisit, profund şi tainic te gândeşti din nou la
moarte...
aş vrea să ne prefacem că viaţa e o infinită penetrare de inimi
o veşnică întrupare în nuduri simetrice
înlănţuite-n suspine,
uitate de lume.
Încă te-aştept cu presimţiri edenice şi valuri febrile
când marea din mine zbiară periodic
şi-ascultă vuiet de lacrimi...
fără cuget te înalţai mai presus de inimi
uitându-ţi ibovnica, soarta
cu braţele scrise, cu parul în lături
cu versuri în palme
„Nu-i loc în iubire, nu-i har pentru noi.”
spuneai enigmatic,
spuneai aprioric.

Încă te-aştept
cu inima-n pumni de silabe
cu dor în veşminte
cu buzele roase
iar dragostea mea e atât de uitată de vreme...
Tu, Poet, profund şi tainic, te gândeşti din nou la moarte?