E ora de vârf

E ora de vârf
În care se naşte din zăpadă, zăpadă.
E ora în care halatul îţi pare atât de schimonosit.
Da...e ora de vârf,
E ora în care toate sufletele
Se-adună uitate, din colţurile reci şi umede
Ale salonului o sută şapte.
Eşti palid, eşti doar o masă de carne hialină
Toate venele ţi se strâng ghemotoc
Într-o convulsie permanentă şi albă.
Acum două clipe erai plin de o efuziune caldă
Puteai distinge durerea de renunţare,
dar acum, e ora de vârf...
E ora în care sufletul tău refuză să creadă.
Devii pentru două secunde
ateul convins al durerii eterne.
Eşti doar o mână de tribulaţii efemere.
Intri într-o stază febrilă a ideilor tale
şi-ncepi a face inventarul lumii...
Fii Evei îţi înconjoară tot trupul
şi ştii că vei avea parte de o moarte distilată.
Doar pentru două secunde ai parte
de toate întrebările de-o viaţă.
Dar...e ora de vârf
E ora în care nu-l poţi întreba nimic
pe Dumnezeu.
Eşti palid, eşti doar o masă de carne străină
Eşti omul cu viaţa pecabilă şi livrească
Eşti omul ce nu va mai avea să vină...
Ajungem din nou în salonul o sută şapte
Unde halatul apretat îţi striveşte trupul puhav
Iar acum faţa îţi e inundată de o expresie placidă
Simţi mai mult ca niciodată îndemnul la rugăciune.
E ora de vârf,
în care Dumnezeu răspunde tuturor întrebărilor.
Iar pentru tine,
E ora în care nu vei întreba nimic
Pentru că ţi-a luat două secunde să aflii că nu asta ţi-e datoria.
E ora de vârf, iar cerul i-atât de aproape...