Toate pozele, poeziile si picturile sunt proprietatea STANCIU FLAVIA, asa ca nu ai de ce sa-mi copiezi sau sa-mi stergi aiurelile...
Campanie anti-furt
Incalcarea dreptului de autor se pedepseste conform legii nr. 8/1996.

sâmbătă, 6 februarie 2010

Visez, deci exist!


Dependenţa face parte din noi…iar pentru a lămuri subiectul să lăsăm deoparte pentru câteva clipe toată manifestaţia şi reclama. Să vorbim despre dependenţă dar să nu aducem în discuţie drogul. În preambul să dăm câteva lămuriri. Dependenţa, fără a face prezumţii pecabile, face parte din natura firească a omului. Normalitatea poate că şi-ar ieşi din definiţie dacă am spune că omul, fie el cabotin sau persoană livrească, nu deţine un soi de nebunie latentă şi de dependenţă faţă de lucrurile mefistofelice. Însă aici nu e vorba de nimic păcătos şi ieşit din limitele bunului simţ, însă urmările pot decădea fiinţa. Să-ţi explic până la final ideea mea. Dependenţa, fie ea înclinată spre lucruri bune sau rele, subjugă. Deci pornim din start de la premisa unei căi nefericite. Iar dacă aducem totul spre o conotaţie ignobilă, decăderea ar fi inevitabilă. Însă, aşa cum am şi menţionat, noi ne vom înclina spre o dependenţă cognitivă şi anume, aceea a viselor. Aşa că întrebarea mea va suna cam aşa: Te-ai drogat vreodată cu vise? Iar dacă îmi vei răspunde pozitiv, dă-mi voie să te întreb din nou: Şi eşti dependent?
Iar acum, că am dezvăluit şi drogul, să-ţi explic pe scurt de ce cred că dependenţa de vise e tribulaţie. A dori tot timpul ceva ce nu ai, nu numai că vizează incapacitatea obţinerii, dar mai mult decât aspectele sibilinice, vizează sufletul. Iar să te joc cu sufletul e cea mai mare prostie pe care o poate săvârşi un fiu al Evei. Uneori mă gândesc ce bine ar fi fost ca mintea să fie separată de inimă...( dar iar trec în stări onirice)... Revenind totuşi la dependenţa de vise, aş putea spune că e cea mai crudă înşelare a sufletului, cea mai perfidă înşelare a lumii interioare...iar partea care mă îngrijorează cel mai mult: nu te poţi opri. Cum să-i spui unui om să nu mai viseze dacă ăsta e singurul lucru pe care îl mai are de făcut? „ O, inimă, ce-nseamnă mări de sânge?”

Un comentariu:

Despre mine

Fotografia mea
Trupul şi sufletul meu sunt începutul unui mare cântec