Ştiu, vom muri, dar câtă splendoare.

Dar totuşi cvadratura cercului ar trebui să fie pentru tine
o glorioasă dovadă care contestă nemurirea;
ar trebui să te gândeşti ce-i de partea cealaltă a podului
nu prea mult ca să nu sfărâmi curiozitatea
îndeajuns ca să o posezi.
Observaţiile tale te fac nebun
siguranţa lucid
când te culci ai grijă de fiecare dată
să nu-ţi şifonezi pielea,
faci incursiuni în inimile poeziilor frustrate
gândindu-te că nu mai ai nimic de oferit,
îţi aduci doar câteodată aminte
de ce se află sub carne
trupul tău e făcut din mânăstiri de marmură
albă
bigotism ipso facto,
cărămizile vieţii tale sunt
numai exordii
niciodată nu-ţi aduci aminte de ultimele piese.
De fiecare dată când te naşti
îmbătrâneşti fără să-ţi dai acordul.
Trupul tău încălzeşte doar pietre.

dar totuşi ştii că totul e o farsă tragică
ştii că tot ce ai trăit e de o mie de ori mai bun ca
sfârşitul, începutul, uitarea, viaţa,
căpşunile cu frişcă, toamna, trupurile dezvelite, Moliere, Shakespeare, Rembrandt
poezia, pânzele cu peşti coloraţi, ultima zi de şcoală,
mai bun decât vacanţele prelungite, iarba, fericirea pură,
asfinţitul, apa sărată, buzele dulci, muzica, timpul pierdut,
tinereţea, ciocolata amăruie, satisfacţia, dragostea, moartea...