Pasiunile sunt dame de companie.
au doar două atribute
ispita şi fuga…
dacă vrei să mă revezi
asigură-te, mai înainte de toate
că ţi-ai nivelat straturile inimii…
pentru tine iubirea e ca o mânuşă
o cauţ disperat numai când îţi este frig.
mă ocupă o potecă luminată
peste mine stau înşirate bănci, felinare,
frunze, peste care oamenii mici calcă nepăsător...
degetele mâinilor mele joacă un fel de dans al ploii
e ceva molcom, notoriu
ceva exasperant, puţin înclinat spre malpraxis.
Obişnuiam să ne topim pleoapele, să avem aceeaşi viziune a iubirii
obişnuiam să turnăm tâmplă din tâmpla noastră
şi sânge din sângele nostru
peste capete, atunci când făceam declaraţii de dragoste.
Am devenit o frântură de lege în gura ta
care poate să fie scuipată incomod, cu blesteme şi repulsii
Mă enervează depărtarea asta de mine,
fără iote, fără viziuni premeditate...
sunt ca o potecă, peste care mugeşte vântul
inundată tot mai adesea de o nelinişte neostoită
de o corvoadă seculară
de sute şi sute de decenii şi ere glaciare;
numai tu nu te oboseşti să dai o fugă prin inima mea.
O să fie un septembrie damnat
sub însemnele unei Dura necessitas
sub însemnele unei axfisieri cu pilule de abstinenţă
sub însemnele unei femei la singular.
