Mi-am dat seama că seara
sunt predispusă la alienare sentimentală
pruncii se nasc fără viziuni
la fel ca mine, noaptea târziu...
nu m-am cunoscut niciodată atât
de puţin ca acum
nu m-am cunoscut ieri, când mă aşteptam la colţ de stradă
în speranţa că am să mă recunosc
mi-am spus că am să fiu îmbrăcată în albastru
ca să fiu sigură că mă voi întâlni cu mine
nu m-am cunoscut nici azi
când scriam metafore şi le prindeam de sârmă cu punctuaţiile
pe care le-am găsit mototolite în căuşul zdrelit al genunchilor
nu m-am recunoscut, când grăbită să-mi prind neajunsurile din urmă,
am trecut pe lângă mine, fără ezitări, fără tresăriri ale genelor.
De o vreme încoace mi-am uitat şi numele
mi-am uitat şi numărul coastelor
si câte îi datorez lui A.,
am uitat dacă am putut vreodată să merg în coate
sau să mănânc un coş întreg cu cireşe
am uitat dacă m-am născut mâine, sau în vreo altă zi
neimportantă a săptămânii,
dacă am atâtea degete ca toată lumea,
sau dacă lumile mele au o mână stângă universală
pe care o folosesc în cazul în care căile lor drepte se dezlănţuie.
mi-ar plăcea ca înainte să adorm
să ştiu câte greşeli au abuzat de sufletele mele
şi câte işi vor mai cere drepturile de acum încolo
ca să le pot atârna deasupra capului ca pe nişte pietre de aducere aminte
Very good Fávia, i like your work !!
RăspundețiȘtergeregreetings, Joop
nice...si pozele si cuvintele:)
RăspundețiȘtergereBravo , interesant scri .
RăspundețiȘtergereFrumoasa melodia de pe fundal(prima) .
Îmi place text şi fotografie. Minunat lucru faci!
RăspundețiȘtergereBeautiful image! A lovely skywatch!
RăspundețiȘtergere