Spre noapte

În seara aceea el umbla nevăzut pe cer
doar în nopţile cu lună plină
se putea uni cu Albastrul.
Ştia totuşi că era ruşinos,
subversiv,
dar şi-a zis:
„Ultima oară, ultima oară să fie
mi-i casa atât de aproape de deget.”
Ştia că iubirea lui tainică
de nici un folos n-avea să-i fie,
dar şi-a zis atunci ca pentru-ntâia oară:
„ ultima oară, ultima oară să fie.”

În fiecare noapte plină de lună
se mişca el grăbit spre celeste palate
spre ramuri divine, spre moarte...
dar ce-i păsa lui, omului de geniu
când dragostea lui era mare,
mai mare...

Şi-ascunde firav mâinile-n palme
„ să nu transpiri azi,
am nevoie de tine”,
spunându-şi, roteşte din gene.
Azi scriem...