Se facuse ziuă în oraşul cu crini
se deschise dimineaţa ca o anemonă
încheindu-şi firav nasturii de marmură rece,
piaţa se umplea tăcut, fără murmur.
Era ziua în care
oamenii îşi plagiau discret inima
era ziua în care vara devenise domnişoară
la fel cum era pe vremuri
când viaţa noastră era mică.
Aveam doar trei clipe scurse
şi furnizam constant iubire
ca o fetiţă care şi-a găsit menirea.
Întotdeauna mi-a plăcut cerul
în infinita lui apropiere de Dumnezeu,
mă gândeam uneori că aş vrea să
pot călca pe nori aşa cum se scurg amprentele,
iubirile, dramele...
Aveam să port întotdeauna ceva din puritatea albastrului
dimineaţa infinitul,
seara castitatea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu