Copilarie

Copil se frământă
negăsindu-şi drama între fiicele din zori
fie, îşi spunea anecdotic,
să amânăm împreunarea sufletelor noastre
sunt hibrid...
desacralizăm iubirea,
tristeţea e o greşeală.
Fugita de ochii lumii
se-ascunse-ntre puncte
copila nătângă...
oare nu ştia că visul se rasfaţă puţin
în faţa ochilor ei de cretă?
Crezuta-i că visele-s moarte
când ele dansau jocul ruletei în faţa ta,
cântând cu cerul.

În dimineaţa cafelei amare
porneşte copila de cretă spre lume
cu o mie de vise în pumni.
La fiecare cotitură de potecă
i se răsfiră degetele, pierzând boabe din copilărie.
E un fel de poveste a ei
cusută metodic în tivul rochiţei
un fel de gamă curbată a zâmbetelor de copile.

Amiaza o prinde pe culmea iubirii
sentimentele ei crude flutură în bătaia amăgirilor,
îşi spune tăcut:
Iubirea-i o greşeală.
n-are nici nume, nici soţ
se pierde ca praful de cretă în mare...

târziu, foarte târziu atinge apusul
cu ochii amintirilor îi măsoară infinitul
îi mângâie povestea...
şi-ar spune că:
Viaţa-i o greşeală,
dar ştie că frumuseţea copilăriilor ei
n-a cunoscut niciodată marginea eşecului...