sâmbătă, 27 martie 2010
Poeţilor...
Poeţilor nu trebuie să li se spună ce să facă
să li se aşeze pe masă buza, cuvântul
să li se toarne sângele-n cupe
irisu-n ploape, toamna-n veşminte.
Poeţilor nu trebuie să li se spună cum se moare
cum se împătureşte viaţa în o mie de clipe
o mie de rânduri, o mie de palme.
Nu-i întreba ce-nseamnă pentru ei conştiinţa
logica gravării cercului pe roată
nu-ţi vor răspunde, dânşii, niciodată
nici vara, nici astăzi, nici peste moarte
nu le arăta cu degetul bucata de tine
presată cu sare şi strânsă în pagini
slăvindu-le lor iubirile, dramele...
te vor uita îndată.
Nu-ţi dori dealtfel niciodată
Mâna lor cu vene zvâcnite
cu tragica lor poveste cu ramuri
şi degete tocite, albite, uitate de vreme.
Nu-i chestiona cu privire la vreme,
la muză, ibovnice, soartă...
poeţilor nu trebuie să li se spună niciodată
că viaţa lor va fi încununată de veşnice cangrene
că mamele lor i-au născut pentru suferinţa
eternei, eternei himere.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Despre mine
- ```*Wo [-] In*```
- Trupul şi sufletul meu sunt începutul unui mare cântec
eu zic sa fim rai cu poetii si sa nu ii tinem in palme. nici chiar asa. sunt si ei oameni. daca poetii ar fii scutiti,m-as face si eu. si probabil toti.
RăspundețiȘtergere