Nudus cum nuda

Ne vom iubi periodic, ascetic,
ca ţiganii.
Ne vom iubi la marginea oraşului,
în cimitire, în cavouri,
ca părăsiţi de soartă
şi nevoiaşi ai mării.
Ne vom iubi ca frunzele toamna,
ca amintirile uitate,
consolându-ne reciproc.
Ne vom iubi asceptizat
de teama noutăţii...
ne vom iubi trufaş, nedrept, lumesc,
fără păsare, fără conştiinţă, fără păcat.
Ne vom iubi ca marmura cristalizată, rece,
precum ploaia ce cade pe spatele
iubitei sale.
Ne vom iubi astenic, dar doar uneori,
adăpostindu-ne
sub bolte, sub lună, sub cer.
Ne vom iubi curat, fără pată,
ne vom iubi nebun, pătimaş, cu tot
ce avem, acum, mereu şi
de fiecare dată când vom avea nevoie.
ne vom iubi mărunt
prin poduri, prin sare, prin praf,
ca înamoraţii întinşi pe caldarâm,
pe alge, pe strofe de nisip.

Ne vom iubi goi,
prin pieţe aglomerate,
pe turnuri,
pe vecie...

Aici şi pretutindeni...

Aş vrea să scriu despre zona asfinţiturilor pure. Despre mănunchiurile de crengi suspendate traversând molcom vreo bucată de lumină. Asfinţitul pur cred că se restrânge la un pumn de amintiri. Întotdeauna are ceva din nostalgia trecutului.
Totul devine sacralizat, ataşat unei lumi în care ai voie să vorbeşti cu gura plină de sentimente...
Doamne, ce aproape e de mine vara. O simt cum respiră, cum trece vaporoasă pe deasupra mea, plutind. E senzaţia aceea de ploaie virgină care cade doar pentru tine.
Am început să visez că existenţa mea se derulează în poziţia fetusului limitat. Într-un fel am avut întotdeauna dreptate. Sunt ghemuită, strivită, sufocată, obligată să ma nasc iar si iar până când o să învăţ să trăiesc fără ciorne. Dar când mă gândesc că deasupra mea zace o răsucire fină de puritate clocotită îmi spun: "Nu sunt eu omul al cărui suflet e atras de Paradis, precum apa din izvorul Africii?"

Arta este o colaborare între Dumnezeu şi artist, şi cu cât face artistul mai puţin, cu atât mai bine.(Andre Gide)

p.s: am avut tentativa de a scrie si cum le-am lucrat dar avand in vedere timpul fabulos de incarcare al blogului meu, am decis sa parasesc ideea in cauza...oricum, sunt 3 pe panza si restul in creion si acuarele cu apa...

Visez, deci exist!

Dependenţa face parte din noi…iar pentru a lămuri subiectul să lăsăm deoparte pentru câteva clipe toată manifestaţia şi reclama. Să vorbim despre dependenţă dar să nu aducem în discuţie drogul. În preambul să dăm câteva lămuriri. Dependenţa, fără a face prezumţii pecabile, face parte din natura firească a omului. Normalitatea poate că şi-ar ieşi din definiţie dacă am spune că omul, fie el cabotin sau persoană livrească, nu deţine un soi de nebunie latentă şi de dependenţă faţă de lucrurile mefistofelice. Însă aici nu e vorba de nimic păcătos şi ieşit din limitele bunului simţ, însă urmările pot decădea fiinţa. Să-ţi explic până la final ideea mea. Dependenţa, fie ea înclinată spre lucruri bune sau rele, subjugă. Deci pornim din start de la premisa unei căi nefericite. Iar dacă aducem totul spre o conotaţie ignobilă, decăderea ar fi inevitabilă. Însă, aşa cum am şi menţionat, noi ne vom înclina spre o dependenţă cognitivă şi anume, aceea a viselor. Aşa că întrebarea mea va suna cam aşa: Te-ai drogat vreodată cu vise? Iar dacă îmi vei răspunde pozitiv, dă-mi voie să te întreb din nou: Şi eşti dependent?
Iar acum, că am dezvăluit şi drogul, să-ţi explic pe scurt de ce cred că dependenţa de vise e tribulaţie. A dori tot timpul ceva ce nu ai, nu numai că vizează incapacitatea obţinerii, dar mai mult decât aspectele sibilinice, vizează sufletul. Iar să te joc cu sufletul e cea mai mare prostie pe care o poate săvârşi un fiu al Evei. Uneori mă gândesc ce bine ar fi fost ca mintea să fie separată de inimă...( dar iar trec în stări onirice)... Revenind totuşi la dependenţa de vise, aş putea spune că e cea mai crudă înşelare a sufletului, cea mai perfidă înşelare a lumii interioare...iar partea care mă îngrijorează cel mai mult: nu te poţi opri. Cum să-i spui unui om să nu mai viseze dacă ăsta e singurul lucru pe care îl mai are de făcut? „ O, inimă, ce-nseamnă mări de sânge?”

Am văzut odată o femeie cu o mie de ochi închişi
şi o ceaşcă cu ciocolată caldă
era o femeie care cerea indulgenţe şi se mulţumea cu
sufletul soldaţilor plecaţi la război.
Atunci când işi uita numele spunea cu zâmbetul pe buze
“ Îmi pare rău, am ţinere de minte doar în suflet.”

Noul blog al scriitoarei Nora Iuga:
http://noraiuga.wordpress.com/

Dacă inima noastră s-ar opri pentru o clipă şi ar începe să raţioneze atunci am putea fi siguri de reuşita tuturor eşecurilor noastre. Să vorbim despre raţiune sau cel puţin să încercăm să-i stabilim ecuaţia ar reduce încă de la început ipoteza sufletului. Nu putem spune că există o independenţă în natura fiecăreia ci mai degrabă o continuitate. Rolurile lor se succed şi se scârbesc reciproc. Putem vorbi despre inimă atunci când raţiunea şi-a încheiat târguiala cu trupul, ca atunci când nemairămânând nimic de făcut putem începe să procreăm sentimente.
Privind totuşi prin prisma pasiunii putem afirma că sunt momente în care inima poate înlătura complet raţiunea, deseori fără voia sinelui. Există între ele o aşa legătură încât au mereu grijă să nu se jeneze reciproc.

Leapsa despre carti

1. Când citeşti, pentru a marca locul unde ai rămas cu lectura, foloseşti semne de carte sau îndoi paginile?
Semne de carte...uneori le asortez cu cartea.
2. Ai primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă "da" care a fost aceasta?
Ultima carte primită cadou şi pe care am şi citit-o a fost " Orbitor" de Cărtărescu.
3. Citeşti în baie?
Daa...şi ma refer la înţelesul strict literal...adica în cadă...ha, şi am ajuns la performanţa de a nu le uda.
4. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte şi dacă "da" care ar fi fost aceasta?
Da, şi am şi început-o...logic că am lasat-o apoi ca pe celelalte 4. Era o carte care işi plasa personajele în China, undeva în secolul 16-17, parcă.
5. Obişnuieşti să citeşti în ore?
Obişnuiesc din plin...
6. Care este cartea preferată?
Urăsc întrebarea asta...e ca şi când m-ai pune să aleg între 70 de mii de feluri de bomboane de ciocolată...
7. Îţi place să reciteşti unele cărţi şi dacă da care ar fi acestea?
De obicei nu le recitesc...mă gândesc că în timpul în care citesc ceva ce ştiu deja aş putea să mă apuc de o carte nouă.

8. Ce părere ai avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciezi şi ce le-ai spune?
Întâlnirea mi s-ar părea super dar discuţia cred că se va rezuma la stadiul de blocaj lingvistic(din partea mea)

9. Îţi place să vorbeşti despre ceea ce citeşti şi cu cine?
Da...în general îmi place să vorbesc mult( cu ocazia asta aş vrea să îmi exprim părerea de rău pentru oamenii care sunt nevoiţi să ma asculte de la 8 la 24, împreună cu sincerele mele scuze). Revenind la partea cu cititul, îmi place să descopăr toate detaliile personajelor, toate detaliile liniuţelor de dialog...tot ce se poate interpreta.

10. Care sunt motivele care te determină să alegi o carte pe care să o citeşti?
Depinde cine îmi recomandă cartea respectivă...dacă e o persoană cu aceleaşi gusturi ca ale mele, o iau ( dacă nu, o citesc numai ca să vad ce i-a plăcut ăluia în ea).

11. Care crezi că este o lectură "obligatorie", o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Hmmm....cred că Biblia.(taie partea cu cred. Sunt sigură)

12. Care este locul preferat pentru lectură?
În pat...( sau în ora de fizică...)

13. Când citeşti asculţi muzică sau lecturezi în linişte?
Dacă sunt acasă citesc în linişte. Dacă sunt la şcoală(unde duc din plin lipsă de linişte) recurg la mp3...( nu întrebaţi ce muzică)

14. Ţi s-a întâmplat să citeşti cărţi în format electronic?
Da...pe alea le citesc seara, ca să nu mă vadă mama că stau până mai "târzior":)) ( da, mi-am pierdut lanterna)...

15. Citeşti numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Bibliotecă...

16. O carte este pentru mine... Cum aţi descrie o carte?
Mi-e silă să judec acum. Să zicem că " semi-tot + 1" (ha, şi anti-mate, anti-chimie,dar cel mai important, un moment de reculegere va rog, anti-FIZICA)

P.S: cred că am fost jefuită. Lanterna mea era la fratimiu( hmm...defapt era lanterna lui dar cum nu are nevoie de ea sa o punem la categoria lucrurile lui Flavy)

Vom face dragoste in rime imbratisate, incrucisate, pana cand toate noptile vor fi albe.

Obişnuim să vorbim despre iubire ca despre ceva pământean atât de cunoscut nouă, când iubirea însăşi depăşeşte limita existenţei.
Obişnuim să vorbim despre dragoste cu pasiunea omului erudit, când dragostea însăşi depăşeşte înţelegerea noastră.
există trei întrebări fundamentale pe care orice om şi le va pune cel puţin o dată în viaţă, indiferent de cât de împlinit sufleteşte ar fi:
Din ce suntem creaţi?
Pentru ce merită să mori?
Pentru ce merită să trăieşti?,
iar răspunsul valid pentru absolut toate este dragostea...

Ziua 4, consemnări existenţiale în jurnalul cu file cartonate

Să-ţi spun ce am observat la mine, ca om. Mi-am dat seama că vorbesc prea mult. Mi-am dat seama că şi când tac, adâncul meu vorbeşte, gândul meu o ia razna. Nu ştiu dacă vreodată în viaţă am tăcut. Până şi somnul e perturbat de agitaţia nebună a creierului meu instabil de copil pueril şi insignifiant. Dacă vreodată o să tac, atunci o să clasez asta ca o a şaptea minune în jurnalul meu. Ţi-am spus vreodată că şapte e numărul meu preferat? Da...ăsta e. Şi când l-am ales nu am ţinut cont că e numărul celor mai importante minuni din lume, sau că e puţin mai aproape de rotunjimea lui zece. L-am ales pentru că prin el s-au creat toate adevăratele minuni, prin el s-a făcut cea mai reprezentativă specie de animal neadaptat şi îngrozitor de sec: omul. L-am ales pentru că el, prin natura sa perfectă a fost ales că să-mi definească timpul şi clipa.
Să-ţi spun ce am mai observat... Mi-am dat seama că uneori ştiu exact ce vreau să spun, exact cum vreau să spun şi doar o singură privire e de ajuns ca să uit totul. Menţionez că sunt tânără, aşa că memoria mea nu a luat-o încă razna. Ştiu să-mi clasez informaţiile pe grupuleţe şi grupuşoare care pot fi spuse sau sunt încă tabu. Dar nu-mi este de ajuns decât o singură clipă de citire exterioară şi mi se destramă fiecare bucheţel făcut uneori cu atâta trudă. Nu ştiu de ce...nu vreau să ştiu.
Toată lumea îmi spune că râd mult. Din cauza asta sunt deseori pedepsită, din cauza asta dă toată clasa lucrare, sau sunt catalogată ca un copil...şi ce? Râd din orice, râd de toată lumea, râd cu toată inima... râd de bancurile seci, râd când plouă, râd când toată lumea îmi spune să nu o fac. Râd când sunt obosită, râd când sunt veselă, când vreau să cânt, când vreau să pictez sau să scriu...râd când simt că nu îmi mai rămâne altceva de făcut, râd pentru că vreau şi pentru că aşa simt.