Dacă inima noastră s-ar opri pentru o clipă şi ar începe să raţioneze atunci am putea fi siguri de reuşita tuturor eşecurilor noastre. Să vorbim despre raţiune sau cel puţin să încercăm să-i stabilim ecuaţia ar reduce încă de la început ipoteza sufletului. Nu putem spune că există o independenţă în natura fiecăreia ci mai degrabă o continuitate. Rolurile lor se succed şi se scârbesc reciproc. Putem vorbi despre inimă atunci când raţiunea şi-a încheiat târguiala cu trupul, ca atunci când nemairămânând nimic de făcut putem începe să procreăm sentimente.
Privind totuşi prin prisma pasiunii putem afirma că sunt momente în care inima poate înlătura complet raţiunea, deseori fără voia sinelui. Există între ele o aşa legătură încât au mereu grijă să nu se jeneze reciproc.