Să-ţi spun ce am observat la mine, ca om. Mi-am dat seama că vorbesc prea mult. Mi-am dat seama că şi când tac, adâncul meu vorbeşte, gândul meu o ia razna. Nu ştiu dacă vreodată în viaţă am tăcut. Până şi somnul e perturbat de agitaţia nebună a creierului meu instabil de copil pueril şi insignifiant. Dacă vreodată o să tac, atunci o să clasez asta ca o a şaptea minune în jurnalul meu. Ţi-am spus vreodată că şapte e numărul meu preferat? Da...ăsta e. Şi când l-am ales nu am ţinut cont că e numărul celor mai importante minuni din lume, sau că e puţin mai aproape de rotunjimea lui zece. L-am ales pentru că prin el s-au creat toate adevăratele minuni, prin el s-a făcut cea mai reprezentativă specie de animal neadaptat şi îngrozitor de sec: omul. L-am ales pentru că el, prin natura sa perfectă a fost ales că să-mi definească timpul şi clipa.
Să-ţi spun ce am mai observat... Mi-am dat seama că uneori ştiu exact ce vreau să spun, exact cum vreau să spun şi doar o singură privire e de ajuns ca să uit totul. Menţionez că sunt tânără, aşa că memoria mea nu a luat-o încă razna. Ştiu să-mi clasez informaţiile pe grupuleţe şi grupuşoare care pot fi spuse sau sunt încă tabu. Dar nu-mi este de ajuns decât o singură clipă de citire exterioară şi mi se destramă fiecare bucheţel făcut uneori cu atâta trudă. Nu ştiu de ce...nu vreau să ştiu.
Toată lumea îmi spune că râd mult. Din cauza asta sunt deseori pedepsită, din cauza asta dă toată clasa lucrare, sau sunt catalogată ca un copil...şi ce? Râd din orice, râd de toată lumea, râd cu toată inima... râd de bancurile seci, râd când plouă, râd când toată lumea îmi spune să nu o fac. Râd când sunt obosită, râd când sunt veselă, când vreau să cânt, când vreau să pictez sau să scriu...râd când simt că nu îmi mai rămâne altceva de făcut, râd pentru că vreau şi pentru că aşa simt.
cuvintele-mi sunt limitate, ideea nu pot s-o fac intaleasa; esti atat de frumoasa..[]
RăspundețiȘtergere