Nu sunt

Nu sunt poet,
mâinile mele nu au strâns încă celule de îngeri
nu ştiu să fac diferenţa între suflete şi semizei.
Imi pare rău,
dar literele mele nu au făcut niciodată
schimb de amprente,
nu mi-au fost nicicând
niciodată
amante cu inimi despuiate în faţa artei.
Nu ştiu a scrie,
îmi pare rău, dar nu am fost nicicând
nicicum,
poet...

Nu sunt pictor,
nu am spatele făcut din pânze,
culorile sentimentale ale neajunsurilor mele
se preling în fiecare noapte printre colţurile de ochi închişi,
printre coaste, prin tine
fără să poată fi oprite
întârziate...
îmi pare rău
dar e atât de bizar să mă numesc pictor
când n-am suflet
n-am viaţă,
n-am dragoste…

Nu sunt muzician,
mă încâlcesc, nătâng, în sunet
ca un îndrăgostit cu iubirile dereticate
mă ghicesc adeseori
suindu-mi dramele în poduri murdare,
cântându-le odisee
murmurându-le la ureche şoapte
metamorfozându-le.
Dar, totuşi
îmi pare atât de rău
căci nu ştiu a fi muzician…

nu ştiu, nu
nu ştiu totuşi a fi artist…