Balada pentru uitare...

Despre sentimentele mele frugale nu ţi-am vorbit niciodată
aşa cum ochii bătrânilor povestesc despre încarnarea fanteziei…
nu ţi-am păstrat un loc lângă paralelismul umerilor mei
aşa cum se cuvine aprioric mai înainte de orice vărsare de dragoste.
Înainte de fiecare decapitare a nopţii
uitam să-ţi aduc aminte că în faţa ta stă o amantă cu o mie de suflete crude
şi aceeaşi şoaptă caldă răsfrântă pe buze:
“Oamenii care respiră atunci când se iubesc
Sunt carnali, animalici...”

Despre lumile uitate între tâmplele mele
am uitat să-ţi vorbesc
ca unui nefericit de soartă căruia uiţi
să-i aşterni în palme, buzele...
am uitat să te refac axiomă
pentru descifrarea marilor dileme care se aşază în părul meu
în fiecare seară,
am uitat să te desfiinţez
şi să te strâng ghemotoc într-un cerc ca un punct
care să-mi aducă aminte
că lucrurile mici înghesuie în sine au cea mai febrilă dragoste.

Pentru toate lucrurile pe care am uitat să le vertebrez în cuvinte
aş vrea să îmi afirm credinţa într-o singura idee:
“ Cred că nebunia este un departament al inimii.”