Tristeţile sunt ca dragostea
vin când nu te astepţi şi tocmai când crezi că le ai sub control
răbufnesc...
***
n-am timp să mă înstrăinez de mine
trebuie să mă suport,
să învăţ să convieţuiesc cu declinările mele
parodic, la început
grandilocvent apoi
tristeţile m-ar da inapoi
m-ar trăda, mi-ar arunca în stradă sensibilităţile...
(mi-aş lua totuşi o săptămână, un an poate
şi mi-aş da frâu liber,
aş da undă verde nefericirii
aş aştepta-o ca pe o iarnă cu fulgi de sticlă,
ca pe o iarnă care mântuieşte
care spală păcatele sau fercirile
aş sta, plângând, în mijlocul ei
spunându-mi că am parte de un concediu pe cinste...)
(poemul din sertar e pentru tine)
RăspundețiȘtergereBuna
RăspundețiȘtergereMutumesc frumos pentru raspuns. V-am adaugat si eu cu titlul dorit.
O zi buna va doresc.
I am totally taken with your blog.
RăspundețiȘtergereYour photo talks to me, says so much.
Love it.
And you've taught me about Andre Gagnon's beautiful compositions.
This Adagio is incredibly beautiful.
:-)
felicitari pt talent...imi place :x
RăspundețiȘtergeregust dulce...
RăspundețiȘtergereDeşi numai un măr pare copt, tocmai două mere verzi s-au înghesuit la lectură...
RăspundețiȘtergereFotografia e superba si plina de simboluri. La fel si poezia. Imi place cum scrii.
RăspundețiȘtergere