Mărturisire

cuvintele periclitează limba

întotdeauna au făcut-o...

#Poeţii decăderii desfrunzesc copacii

zboară libelule prin sufletul lor                                                                               

ca printr-o grădină bine aerisită...

poemul ăsta este scris cu greutate

se aseamănă cu o plagă

cu o controversă embrionară

care în pântece îşi compune o alchimie personală

o compoziţie de caractere simbiotice, asemenea omului

poemul ăsta e ca un martir

dus la cruce

ca o alternanţă de paranteze pătrate

care au convingerea că pot naşte cercuri,

e un poem întors,

pe deplin întors...

care se-njoseşte, tăiat cu coasa

în adevăruri şi rebuturi

în parte femeiască si parte bărbătească.

In fine, e un poem nedemn de milă

care conţine cantităţi majore din

sufletele autorului...