DEDICAŢIE LITERARĂ

Epoca noastră,
situându-se, sub un mit al Ştiinţei
îi obligă pe literaţi la somn.
E noaptea în care copiii
visează la iubire
ca nişte disperaţi de nelinişti.
Au buzele roase de atâtea
şi-atîtea
cuvinte, care ies fluid, molcom
ca lacrimile sărate
opintindu-se uneori,
aproape mereu
între gene groase, negre, murdare.
Se sufocă uşor, fără abnegaţii
înecaţi cu sudoarea propriilor amintiri.
Se spune că arta se dezvoltă
doar în afara parantezelor axiomatice
şi foarte departe de limitele infinitului
ca o melopee,
ca un tablou de-al lui Dali
cu proptea, cu absoluturi.
Nu m-am gândit niciodată la artă,
la actul creaţiei în sine,
ca la o aspiraţie către invizibil,
o transgregare a prezentului motric,
independentă oarecum de noi.
Aş asocia involuntar arta cu o icoană
veche, cu vopseaua sărită
cu lemnul încrustat încă dur
murdară pe alocuri de ruj, udă, plesnită...

dar purtând încă acea apăsare a lui Dumnezeu.