Stăteam într-o
noapte cu tine
pe caldarâmul
rece şi palid al oraşului
era întuneric în
mine, în noi
maşinile nu
treceau, greierii îşi înmormântaseră glasul
sub pietre
oamenii se
metamorfozau în stane de sare
uitându-se în urmă,
la dragostea noastră
mi-am dat seama
că mă iubeşti fără să-ţi foloseşti inima
într-un mod de
care nici tu nu eşti conştient
mi-am dat seama
că zidurile oraşului adăpostesc uitare,
nu dragoste
#nu ştiu dacă
noaptea urmează legi naturale
aş asuda la gandul
că iubeşte din inerţie
fără răzvrătiri
sau deziluzii#
înainte să scriu
mi-am rezumat sufletul
era necesar să
îmi demonstrez că mă pot lipsi
de părţile lui
inutile
am avut o
introducere şi o încheiere
coastele s-au
unit hiperbolic, culminant
apoi m-am desenat
ca de fiecare dată
singură, cu
dragostea ta atârnând undeva în spate...
#nu ştiu dacă
noaptea urmează legi naturale
(poate aşa i-ar
fi mai uşor să treacă prin iubire)#
